Omul echilibrat relaționează cu sinele genuin, iar omul dezechilibrat se conectează la non-sine care absoarbe puzderie de non-uri a căror substanță este similară cu cea a nefiindului.
Când sinele se confruntă cu non-sinele, alter-ego-ul se luptă cu ego-ul, inconștientul se înfruntă cu conștientul, iar rezultatul se imprimă pe viața omului.
Un om centrat în non-sine rezonează la falsități, mistificări, iluzii și simulacre și face din surogat o artificialitate dezmembrând adevărurile hibride în concepții mutante, inoculând în verosimilitate idei deformate.
Alter-ego-ul impregnat cu înfumurare, îngâmfare și infatuare, se consideră entitatea preeminentă, când de fapt evoluția sa lasă de dorit, eclipsată de o voință impură.
O voință negativă cu accesorii distopice eclipsează o conștiență anemică, predispusă la distorsionări, falsități, iluzoriu și erori și generează o forță negativă care îl propulsează pe om în aria negativităților ce consideră legea o aberație superfluă și fărădelegea o înclinație nativă a omului.
O voință pozitivă impulsionează o conștiență procesând veridicitățile și verosimilitățile, care vrea să asimileze spațiile subconștientului ce nu face distincția între logică și absurditate și între gândurile sănătoase și cele roase de tenebre, care și-au pierdut funcțiile creaționale.
Voința negativă decade interesul în meschinărie, iar voința pozitivă leagă ambiția de sensurile motivaționale.
Conștientizarea a fi-ului conferă intensitate vieții compartimentate în hobby-urile care aglutinează pasiunea de distracție și plăcerea de satisfacție.
Conștientizarea gândurilor generează controlul asupra lor, iar când ne dominăm entitățile interioare, apare o meta-entitate cu care ne identificăm conștientizarea valorii mărindu-se în spațiile vocației și ne convinge de potențialul care păstrează superioritatea.
Conștientizarea ființei interioare cu care se identifică artistul atunci când scrie, devine evanescentă când ne relaxăm, vorbim sau muncim fără chef.
Ființa exterioară este inferioară din punct de vedere calitativ față de ființa interioară racordată la spiritualitate.
Supraconștientul nu poate fi conștientizat, ci doar intuit, el se află pe un nivel esoteric și psiho-cerebral deasupra conștienței și dedesubtul ariei transcendentului.
Dacă conștiența se transsubstanțiază în supraconștiență, la cele 3 dimensiuni prin care se mișcă omul teluric se adaugă alte dimensiuni esoterice, exoterice și supranaturale, iar supraconștientul consubstanțial și echivalent cu supraconștiența, ne va transplanta misticul, scolasticul și agnosticul și astfel dotați vom pretinde statut de zei și puterile lor miraculoase.
Un supraconștient conștientizat imuabil va infuza viața cu substanță supranaturală extraordinară, care va substitui substanța naturală și profană a omului.
Supraconștientul vizualizează supranaturalul, însă viziunile sale nu ajung la omul care-și atinge numai marginile conștienței, nu și imanența ei.
Doar clarvăzătorii își pot accesa supraconștientul și doar ei modelează din intuiții constante ale viitorului apropiat.
Deasupra vieții se află un supra de natură non-telurică înțesat cu mistere, minuni și prodigios, iar dincolo de viață ființează meta-urile așteptând să fie absorbite de supraconștientul care vrea să propulseze oamenii dincolo de limite, unde se deschid lumi antropomorfice superioare și la superlativ față de lumea noastră actuală.