Prin stepe arse, goale azi de dropii,
Aleargă amintiri cu sapa-n mână
Prășind la vremi ascunse pe sub lună,
Sperând să scoată din țărână copii

A zilelor fierbinți din bărăgane
Cu praful gros ce ne-ngropa piciorul,
Când pragul lumii îl pupa feciorul
Pe-un șir prea lung de seci și reci vagoane...


Când ai plecat distanța și uitarea
Își așteptau neobosit obolul
Dar orișicât de mare-a fost ocolul
Ai revenit ca apa cătând marea.

Te-ai săturat de praful gros, de clisă
Când ai plecat, dar ți-a rămas în vine
Unicul sat , acel ,,satul din tine,,
Și-ai revenit că ușa ți-e deschisă

Și orice-ar fi , cât sângele îți curge
Satul din tine nu o să se spele,
Va fi cioplit pe pânza unei vele
Ca drumul pe copita iepei murge.

Te-ai scris cu alb ca zborul de egretă
Pe cerul neuitat, prima lumină
Te va-nsoți până la drumu-n tină
Și te-oi jertfi prin scris ca alba cretă