Verbele circumscrise paradigmei ‘iubirii’ – verbe psihologice de stare (cf. a iubi, a îndrăgi, a plăcea, a adora, a diviniza, a idolatriza, a venera ş.a.) – pot fi considerate intrinsec pozitive (v., în acest sens, modul în care verbul prototipic al subclasei este definit în sursele lexicografice româneşti, cf. a iubi „a fi îndrăgostit, a simţi o mare afecţiune pentru o persoană (de sex opus); (refl. recipr.) „a avea sentimente de dragoste unul faţă de celălalt; spec. a avea relaţii sexuale cu o persoană (de sex opus); „a avea afecţiune deosebită faţă de cineva sau ceva”; „a-i plăcea să…”, DEX 2009). Totuşi, deşi per ansamblu paradigma în cauză poate fi calificată drept relevantă pentru evocarea unui conţinut pozitiv (verbele din paradigma ‛iubirii’ sunt, în principiu, glosabile prin „a resimţi o plăcere (pozitivă)...”) , totuşi, „ţinta” unor astfel de lexeme verbale poate fi constitută inclusiv de realităţi negative (cf., de ex., Îi place să-i vadă certându-se // Iubeşte / adoră să comande / Adoră băuturile alcoolice şi drogurile / A îndrăgit repede jocurile de noroc ş.a.m.d.). Aspectul evidenţiat nu constituie însă un argument în favoarea unei paradigme „neutre” (sub aspect semantic), cele din urmă contexte reprezentând exemple oarecum atipice, cu un experimentator aflat în conflict cu ordinea firească a lucrurilor, de vreme ce reperele şi plăcerile acestuia sunt caracterizabile în arie negativă, relevând, prin urmare, un comportament patologic. [La antipod, verbul a urî lexicalizează un conţinut prin excelenţă negativ, dar care, contextual se poate asocia şi cu „ţinte” care îl... înnobilează semantic. Altfel spus, „negarea” unui conţinut negativ se soldează cu performarea unui mesaj pozitiv; cf., de ex., Urăşte certurile / drogurile / băutura / comoditatea etc. Dimpotrivă, „afirmarea” unui conţinut negativ generează un mesaj negativ; cf. supra, Iubeşte drogurile].

În consecinţă, o eventuală asociere cu modificatori de polaritate va fi generatoare de enunţuri stranii (cf. *M-a plăcut / iubit... [în mod] plăcut / neplăcut), având în vedere semantica matricială, fundamental pozitivă, a verbelor de iubire, semantică susţinută inclusiv în plan enunţiativ. Sub aspect gradual, şi această paradigmă ilustrează, asemenea subclasei verbelor de mirare, o selecţie lexicală guvernată de criteriul expresivităţii (v., în acest sens, numeroase verbe conotate superlativ). Într-o serie de situaţii, asocierea cu modificatori graduali este validabilă (pragma-stilistic), inclusiv în cazul verbelor matricial intensive (cf. A adorat-o / idolatrizat-o / divinizat-o mult / enorm). Acelaşi tip de verbe se pot construi contextual inclusiv cu modificatori (intrinsec) nonintensivi precum puţin sau cam, care constituie însă modalităţi litotice de structurare a unui mesaj şi care pot evoca o anume intenţie (pragma-)stilistică a enunţiatorului, de pildă, ironia, admiraţia ş.a. (cf., de ex., O cam adoră / idolatrizează ↔ O adoră de-a binelea ~ O adoră puţin). Receptarea în această cheie este facilitată, la nivelul exprimării orale, de o intonaţie specifică, care îl ajută pe receptor să atribuie un anume sens, iar nu altul; v., de pildă, a. O adoră puţin (enunţ în care accentul cade pe modificatorul puţin) = „Nu o iubeşte prea mult”, enunţ straniu, impropriu, având în vedere sensul intrinsec intensiv al verbului a adora (v., în acest context, contradicţia în adaos generată de asocierea verbului a adora cu adjunctul puţin: „O iubeşte fără limită... puţin”!) şi b. O adoră puţin (enunţ în care accentul cade pe verbul a adora) = „O iubeşte de-a binelea / neţărmurit”; „Dar ştiu bine că o adoră (nu glumă)”!

Bibliografie:
Teleoacă, Dana-Luminița, Verbele psihologice: similitudini vs. divergențe în context romanic, 359 pagini (lucrare în curs de apariție la Editura Universității din București)