Nu vedem fericirea fiindcă nu vizualizăm întregul și ansamblul vieții care sunt grandioase, iar oamenii sunt configurațiile sistemului universului și unicitatea oamenilor face ca aceștia să posede suflete, spiritualități și a fi-uri consubstanțiale care fac posibilă empatia circulând prin toți oamenii cărora le induce aceleași stări, însă nu apreciez gregarul care este o formă de empatie a trogloditului, grobianului, rudimentarului și compulsivului și o astfel de empatie înlocuiește gândurile proprii cu gândurile străine care își trimit sinergia în inferioritatea cu spirit de turmă.
Sacrosantul a fost proiectat de imoralitate într-un neant pe care vrea să-l cucerească nefiindul.
Realismul manevrează luciditatea pentru a vedea limpede prin echivocul vieții și prin încețoșarea realității conștiența realismului vede în iluzii non-sensuri superflue și în idealism o formă de extravaganță care eșuează în practică, căci teoria nu are forță dacă nu este demonstrată în viața practică.
Subteranele ființării au atras inferioritatea prin care se mișcă vulgul maculat de semnificațiile funeste și depreciative ale trogloditului, avortonului, promiscuității și fărădelegii.
Pe orizontala care a asimilat stagnarea învârtindu-se superfluu în gol, se deplasează mediocritatea aflată în proximitatea prostiei și înfășurată în platitudini și obtuzitate, iar pe linia oblică care se poate situa mai aproape sau mai departe de verticala pe care înaintează iluminații și aleșii, se mișcă oamenii deștepți cu viziuni și perspective ample și iridescente care construiesc patternuri și dialectici din inovații, invenții și experimentări cărora le stabilesc conexiuni pentru a le integra în paradigme.