Spiritualizarea vieții îi conferă acesteia stilizări spirituale, accesorizări estetice și irizații mistice și magnifice și spiritualizarea vieții unui om pozitiv care se întâlnește des cu beneficul, accesează superlativele care sunt extra și meta-calități și dacă sunt simțite integral, omul este proiectat instantaneu într-o lume superioară calitativ și senzorial în comparație cu lumea actuală.
Spiritualizarea existenței desființează materialismul ideologic, dogmatic și coercitiv și omul devine ființă-spirit ostracizând corporalitatea și imprimând în a fi mecanismele spiritualității care transcende, transfigurează și epurează teluricul, concretul, cotidianul și mundanul inoculându-le extra-urile de natură spirituală.
Spiritualizarea vieții se produce prin transsubstanțierea materialismului teluric în spiritualitatea non-telurică și supranaturală, iar un corp spiritualizat percepe o realitate accesorizată cu fenomene spirituale și omul spiritualizat își valorifică vocația de natură spirituală și ea generează alchimia vieții având ca zăcământ aurifer creația.
O viață spiritualizată caută transcenderea, transfigurarea, sublimarea și superlativele și în contact cu teluricul stagnant îi dă tente evolutive, estetice, spirituale și mistice.
Spiritualizarea vieții caută să înlocuiască ternul, teluricul, laicul, firescul, păgânul și profanul în care se înfășoară materialismul apropiat de ateism și care consideră interiorul omului o aporie, cu plenitudine, extra-teluric, supranatural, credință și sacru care, dacă ar deveni elemente ale matricei ființiale, ar aduce transcendentul în concretul care s-ar desprinde de teluric și ar imita mecanismele absolutului.
Un om spiritualizat își gestionează țelurile având similitudini cu sensurile justificând alambicarea, complexitatea, simptomele și carențele vieții.