închizi ochii și pleci să te ascunzi în tine,
e un drum anevoios printre lanuri de fân necosit și plin de lăcuste guralive, prin leasa de salcâmi tineri,
apoi ți se aștern lunca și zăvoiul ei și dealurile dinspre apusul încremenit la aceeași parte din zi,
munții aproape invizibili de la orizont
cărarea nu mai e,
dar e ușa,
intrarea în inimă în fața căreia te descalți
dincolo de ea - lumina
un soare primordial scânteind deasupra ta în cascade,
în raze hieroglifice alb-roz-albastre-aurii
îmi pare rău îngâni în dușul de lumină și te-ai întreba de ce, dar nu-i nevoie să-ți răspunzi
te ierți pentru alegerile dureroase cu și fără rost
mulțumești pentru atât cât a fost
TE IUBESC, răsună cu ecou spre tine și pretutindeni, ca s-ajungă unde trebuie,
la capătul drumului, la sfârșit de timp,
acolo unde știi că vă veți regăsi cu împlinire
te eliberez,
iar pe față te gâdilă fâlfâitul unei aripi de înger