noapte. luna își așchiază chipul peste umbre
e somn pe pământ precum dedesubtul lui
gândurile au malformații de vise,
odăile au închise ferestrele către cuget,
din pâlpâirea sângelui doar Amor năvălește, trezind trupurile iubiților,
împlinind dragoste pe întunericul rațiunii

noapte. umbra își aruncă motivul fiirii în lună
pământul e tăcut deasupra și dedesubt
în minți sunt excrescențe de absolut
prin vitraliile bisericilor individuale nu pătrunde nerugăciunea
o cruce de beznă trezește
pătimirea sub frunză