Toți oamenii se înscriu între aceleași coordonate existențiale, însă în poziții diferite în funcție de calitatea și numărul elementelor matricei ființiale.
Cei apropiați de abscisă nu pot ieși din câmpul mediocrității și sunt frecventați de insuccese, nereușite și erori, iar cei îndepărtați de abscisă caută verticalitatea în care intuiesc superlativele, maximul, desăvârșirea și sensurile exponențiale prin accederea la nivele evolutive superioare.
Coordonatele se lărgesc odată cu amplificarea dimensiunilor existențiale și dacă decădem covârșiți de declinul ce surpă axa ființării, coordonatele se micșorează și în cazul în care ajung un punct se prefigurează suicidul consfințind falimentul total al vieții, însă și în declin există pozitivități care pot scoate omul din genune și îl pot reintegra în mersul vieții.
Când neînceputul primește energia vieții trece în început care se mișcă prin timp, iar neființa reprezintă anihilarea energiei având drept cauză siderarea.
Un nefiind absorbind energiile fiindului s-ar mișca între coordonatele neființării în care facem saltul prin moartea care este o absență a vieții, iar reziduurile ei sunt epurate pentru a se continua într-o viață ulterioară și ne-am reaminti cu lux de amănunte toate viețile ființate, atunci când evoluția ar face posibil transmutarea memoriei dintr-o minte în alta.
Dacă am putea transmuta un inferior promițător într-un superior cu superlative de fiecare dată când inferiorul ar influența nefast omul, atunci nu ar mai exista inferiorități, ci doar o tranziție între ele și superiorități și prostia ar fi pe cale de dispariție, iar o lume plină numai de oameni inteligenți și-ar proiecta coordonatele existențiale în spațiile minunilor corelate cu miracolele. Astfel mintea planetară asimilând totalitatea inteligențelor umane ar subtitra pe înțelesul oamenilor toate misterele universului și ar pregăti teofania.