Amestecul de stări, emoții și afecte echivoce își imprimă hibridul pe ființarea străbătută de surogate, fiind influențată negativ de efectele coercitive ale imposibilului care vede aporii în sensuri, utopii și extra-uri, negându-le semnificațiile și reprezentările.
Hibridul distruge autenticitatea, genuinul și originalitatea aducând în prim-planul vieții falsitatea, simulacrele și surogatele lipsite de calități și care acutizează și cronicizează defectul duplicității înregistrând dihotomia gânduri-vorbe.
Neofiții și-au transsubstanțiat autenticitatea în hibridul degradând ființa și care are forme asimetrice, disproporționate și inestetice și reminiscențe de scabros și imund.
Hibridul se augmentează în promiscuitatea sordidă, troglodită, gregară și pângăritoare având arealul în subteranele sau la periferia ființării, în timp ce omul centrat în esența ființială și-a întărit și securizat echilibrul respingând hibridul pe motiv că degradează, maculează și pervertește și absorbind autenticitatea și genuinul pe motiv că modelează onestitatea, cinstea, sinceritatea și dau transparență și claritate gândurilor, vorbelor, acțiunilor și faptelor.
Autenticitatea combate artificialul infuzându-l cu genuinul care îi demască falsitatea ce este inamicul vocației, creației și adevărului, căci își folosește sterilul pentru a amplifica neputința ce creează complexe de inferioritate, pe când genuinul fertilizează ceea ce are omul mai imanent, mai bun, mai sincer și mai veridic.
Când autenticitatea este supusă mistificării se degradează, denaturează și decade în hibridul la care are repulsie vocația ale cărei aptitudini clamează originalitatea având conexiuni cu specificitatea gândirii și cu individualitatea actelor trăirii.