Ființa gnomică are similarități, corelații și conexiuni cu corpul-spirit care are înclinație la spiritualitate și supraconștient și are ca esență sinele spiritului.
Ființa gnomică procesează reflexivul, profundul și accesează potențialul și din acțiunea lor sinergică își augmentează și performează vocația.
Ființa gnomică este superioară ființei telurice având coeziune cu concretul și cotidianul maculate, pe când ființa gnomică are conexiuni cu spiritualul în care imaculatul coexistă cu maculatul.
Când ființa gnomică conduce corpul, omul are inițiative, curajul de a face schimbări și predispoziție la creație, căci ființa gnomică acordează omul la plenitudinea a cărei energie intensă provoacă bună-dispoziția, cheful de viață și beatificul.
În fața curajului imposibilul este trimis în neant, în fața lașității forța centrifugă antrenează angoasele și aprehensiunile și activează sinele fals.
Lașitatea are curaj în fața oamenilor neputincioși, însă curajul ei este format din frici, frustrări, indignări și inhibiții, căci lașitatea are prejudecăți, iar curajul performează judecăți.
Curajul se folosește de dialectica sa construită în jurul principiilor temerității, dârzeniei, îndrăznelii și asumării pentru a devoala necunoscutul, neînțelesul, opacitatea și misterele ale căror variabile curajul le transsubstanțiază în constante prezervând homeostaza sistemului electro-magnetic și configurativ-energetic uman.
Curajul se aventurează prin labirintul existențial a cărui ieșire este transcensă de succese de care se apropie curajul și se îndepărtează lașitatea.
Un om curajos percepe zona de confort ca un spațiu al lenei pe care curajul o asociază cu lașitatea covârșită de non-voințe, non-succese și non-dimensiuni.
Lașitatea se infuzează în conștiința timidității și o influențează să caute metode lașe de a scăpa de responsabilitatea pe care lașitatea o percepe ca o vicisitudine ce o poate proiecta înafara spațiului profesional.
Lașitatea își imprimă stigmatul pe a fi-ul unui om frecventat de neputințe, inferiorități, inhibiții și erori care cumulate îi creează un câmp restrictiv și coercitiv din care lașul nu poate ieși și nu poate beneficia de libertatea care deschide mințile și îl acordează pe om la ființa universului.
Curajul înțelege prin optim potența încercării fără colaborarea entităților mentale, se vrea de sine stătător și caută să asimileze totul deodată.
Curajul cucerește întregul, însă îi lipsește asimilarea părților în care se ascunde lașitatea asaltată de complexe și prejudecăți, iar pe unde a călcat curajul apar germenii unei virtuți care nu ține de abstinență, sfințenie și sacralitate, ci de imacularea crezurilor, aspirațiilor și idealurilor omului curajos.