în vremurile astea ți-e și frică să deschizi gura
să nu-ți intre vreun morb ori să-ți iasă vorba psihozei
cică ne-au bombardat biologic
chinezii ori cei care mai umblă cu moartea-n simbrie
între timp măștile-s bune și pentru tăinuirea de zâmbet,
nepotrivit în vremurile astea sărate pe ochi și pruncind în tristețe
curajul e-o coajă cu miezul de teamă
și coajă-i minciuna, cu miez de-adevăr
pe pâinile minților noastre tartinăm covid,
ăsta îmbolnăvește dintâi gândul,
rămân în odaie cu femeia din mine,
navigându-mi pe sânge, incendiindu-mi seninul,
chiar refuzat de la liniște
e mai bine a fi o combustie decât o cenușă fără păsări,
ard până la a ucide frica de aer
din piept dureros de-ntuneric,
cică e o armă biologică, eu nu cred
din câte te cunosc, Doamne, n-ai pus baioneta la moarte