271.Idiosincrazia la stagnarea antrenând vetustul într-o viață uniformă, ține de oamenii care percep în inițiative moduri de a-şi inova, reinventa, reactualiza şi rafina ființarea.

272.Idiosincrazia la obtuzitatea cu aspecte de non-creativitate şi non-inventivitate, aparține de etosul oamenilor înzestrați cu o minte deschisă la inedit şi evolutiv, debarasată de refractar.

273.Idiosincrazia la non-creativitatea limitativă, grosieră, gregară şi inflexibilă, favorizează ingeniozitatea, imaginativul şi reflexivul ce sunt apanajul creativității.

274.Un sine evoluat se sincronizează cu o conştiință de sine cristalizată cultivând atenția şi anihilând dezconştientizarea predispunând la visări diurne.

275.Un sine evoluat modelează o individualitate puternică care ştie să evite narcisismul şi egolatria şi să-şi cizeleze aptitudinile şi specificitatea.

276.Un sine evoluat a neutralizat acțiunile non-sinelui, sinelui fals şi non-eului, centrând omul în ființare, întărindu-i personalitatea şi caracterul şi esențializându-i şi intensificându-i a fi-ul.

277.Un sine evoluat elimină non-mentalul, non-spiritualitatea, non-gândurile şi non-rațiunea, ce inversau mecanismele ontologiei şi susține un pro-mental procesând asertivul şi anihilând dihotomiile, antitezele şi contradicțiile.

278.Un sine evoluat anihilează funcțiile non-conştiinței generată de non-sine şi care îndrepta omul înspre fărădelegi, venal, înveterări şi luxuri.

279.Un sine evoluat neutralizează efectele nefaste ale non-energiilor pe baza cărora funcționa un non-sistem pe care sinele împreună cu o conştiință pozitivă l-a dezintegrat definitiv şi complet.

280.Ȋn lipsa conştiinței de sine se insinuează non-conştiința construind non-conştiența şi pliind pe om non-omul inversând traiectoria ființială şi orientând-o înspre minus infinit.

281.Un sine involuat, diluat şi incipient stabilizează în existență provizoriul cu aspecte de incertitudine şi aleator, îndepărtând de om definitivările, certitudinile şi instaurând aporiile.

282.Sinele involuat, iluzoriu, derizoriu şi insignifiant, este manipulat de non-sinele care se întăreşte prin absorbirea non-urilor, negațiilor, adversităților şi aversiunilor.

283.Sinele puternic controlează eurile, afectele şi emoțiile, reglându-le pe frecvențe eufonice la care se racordează sufletul pentru a se epura de disonanțe, frământări, trepidații şi anxietăți.

284.Sinele cristalizat coordonează a fi-ul, ajustându-i mişcarea care devine haotică în cazul în care sinele este diluat şi manevrat de non-sinele aglutinând de a fi non-a fi-ul cu consistență de neviu.

285.Sinele şi spiritul colaborează şi se influențează pozitiv reciproc, ambele vor să integreze în omul dinamic beneficul, beatificul şi satisfacțiile spirituale intensificate de procesul creațional.

286.Un sine puternic cristalizează voința modelând un om care ştie ce vrea de la viață, pliind profesionalismul pe jocurile ei.

287.Cine inserează amatorismul în jocurile existenței, nu-şi poate însuşi de la aceasta ofertele, oportunitățile şi nici nu poate extrage avantajele din conjuncturi.

288.Amatorismul aparține neofiților care-şi proiectează provizoriul echivoc pe o ființare împânzită cu pseudo-uri, superficialități şi platitudini.

289.O ființare rectilinie nu poate evita platitudinile, erorile şi surogatele generatoare de non-esențele dizolvând exponențialul şi golind de esențe a fi-ul.

290.O ființare hiperbolică are caracteristicile amplitudinii, amplorii şi anvergurii şi sondează nelimitatul şi necuprinsul, întrezărind în ele libertățile în expansiune progresivă.

291.Imposibilul sfărâmițează hiperbolicul ființial eliminându-i punctele nodale, plusurile şi trendul şi intenționează să aducă în spațiile mentale, existențiale şi ale realității nicăierul cu funcții de sincopare, neantizare, contractare, diluare şi golire.

292.O ființare asimptotică este apanajul iluminaților, sfinților şi vizionarilor, al căror mental este supus în permanență iluminărilor propulsându-i pe nivele esoterice, mistice şi scolastice superioare.

293.Asimptota ființială ridică nivelul calitativ al plusurilor înspre superlativele similare cu extra-urile.

294.Asimptota ființială având similitudini cu ascendentul şi verticalitatea, deține o puzderie de puncte nodale cu consistențe de uluitor, uimitor şi superlative.

295.De pe asimptota ființială au alunecat minusurile, impuritățile, deficiențele şi carențele care s-au prins de descendentul cu prelungiri în declin, retrograd şi non-trend.

296.La asimptota ființială au aderență supra-urile, giga-urile, maximul şi apogeul şi la ea se racordează oamenii manevrând perfectibilitatea.

297.Asimptota ființială a absorbit optimul care a apropiat-o de exhaustiv, desăvârşire, infailibil şi ireproşabil.

298.Asimptota ființială pare că s-a apropiat la o distanță derizorie față de plus infinitul înspre care este orientată, însă, paradoxal, nu-l atinge niciodată.

299.Când toate acțiunile, activitățile, pasiunile, creațiile şi viziunile încorporează climaxul, omul care le deține şi le valorifică se mişcă pe asimptota ființării.

300.Asimptota ființială însuşită de oamenii înzestrați cu superiorități, inteligență şi extra-uri la apogeu, le poate decodifica misterele, minunile, miracolele şi meta-urile non-umane, de natură divină, supranaturală sau transcendentală.