să rămâi cum mereu ai fost, îţi urez,
pârăiaş modest şi domol curgând pe hotarul grădinii.
de trilul păsărilor din trestii să te bucuri,
de porcuşorii şi zvârlugile, mici săgeţi de argint
ţintind spre-n amonte, de sorii jucăuşi pe
oglinda spartă de unde şi de mormoloci şi broscuţe,
că şi ele sunt fiinţe ca tine.
să ai răbdare cu larvele de rusalii şi libelule
ce-ţi cresc în mâlul trăirii în speranţa fiorului
ce-l dau vederii în clipele lor de urcuş şi năpârlire
pe fire de plante, cu trup nou, în zbor umplând
jurul cu tremur de aripi în jocul uluitor, avântat
şi efemer al iubirii, că ele sunt ca şi visele
şi gândurile tale, din tâmplă ieşind, găsindu-şi
trup de cuvinte...
încolo, roagă-te să-ţi fie ţinute izvoarele treze, că preafrumoasă e trecerea prin pânza luminii
şi ai încă atâta prinos de iubire să-l poţi revărsa
asupra celor dragi ţie.
curgere lină, Ioane, curgere lină...