pământul cernit cu umbre
soarele alb, alb și cerul negru
pe cer cresc rădăcini și copaci cu aripi,
aripi
ierburile pământului șuieră precum limbile șerpilor
tot mai mulți,

undeva pe nisip roșu plânge un copil
roua îngheață și mărăcinii sângerează
peste mlaștini plutesc ochi orbi și inimi moarte,
moarte
becuri sparte de neon închipuiesc cuvântul
fer i i i cire clipind rar
câțiva boboci negri de trandafiri, câteva frunze fierte de ceai
dizolvându-se într-o tigaie care sfârâie

oameni arar, ca o masă lividă și fără simțuri
fără cuvinte, fără să știe cine sunt ei, cine sunt ceilalți
ce este aproape sau departe
acum sau ieri
împreună și singuri, singuri și împreună

luna tremură ca o piftie care crapă
din loc în loc
o grămadă de stegulețe pentru paradă
schelete de elefanți, balene și hipopotami
și niciun fluture
nicio muscă