nu stau în cuib de versuri ca și când aș fi o clocitoare.
cuibul nu-l îngrijesc pentru vreo 2023 de versuri care să-mi aducă un pahar cu apă, la pat, când mâinile îmi vor tremura.
nu stau în cuib ca să urlu citirea, nici nu o șoptesc peste regurgitările păsărilor răpitoare.
eu sunt și mut și surd.
sunt colecționar de zburătoare mici,
pe care le zidesc în resturi calcifiate, zdrobite de ploi.
le vând la talcioc…

mai sunt și colecționarul de blesteme.
îmi duc păsările răpitoare, în nopțile fără lună, prin citadela poeților împăiați
să le rupă ramele ocrotitoare și-apoi,
le împrăștii talentele sparte prin oraș;
fiecare trecător, dezgolit de destine, va fi gravat într-un ciob,
se va preface-n poet și,
fără să știe,
va fi împăiat.
sufletul îi va fi îndepărtat,
hrană pentru puii păsărilor mele,
răpitoare.