când vin la vale,
funicularele,
aduc și povestea muntelui în ele.
o poartă, așa,
cum își poartă un călugăr cartea;
doar că funicularul are o bibliotecă întreagă.
povestea muntelui nu se ascultă,
povestea muntelui se învață;
știi că-i în fiecare carte, aceeași poveste
- strigătul facerii lumii,
zăvorât în piatră.
în furnale asculți povestea
spusă șoptit
apoi,
în gura cuptorului îți arzi visele și,
printre văpăi,
vezi apusul lumii
și condiția umană
- muntele-l bei din izvoare, nu topit.

în schimbul de noapte
nu-ți pui la cale iubirile;
nu când dragonul de oțel îți soarbe clipele.
îți simți mirosul de carne arsă
și țeasta îți fierbe adânc,
și nici n-ai cui să te rogi
- ești prins în tărâmul de pâclă fieroasă.
între tine și stele sunt toate porțile închise
și ai un singur gând
- de mâine să urci fiecare munte,
rând pe rând.