când omul s-a dezis de zei
a zidit alte temple ale închinării și,
după chipul și asemănarea lui,
a prins îngerii pe sticle,
iar demonilor le-a indicat calea de dincolo
- dincolo mereu o altă sărbătoare.
apoi s-a suit pe vârful muntelui să se proclame.
și striga, striga, striga… până ce,
de sub picioarele sale,
prăpăstiile i se închinau
răspunzându-i ceea ce,
striga, striga, striga…
avalanșelor nu le-a dat nume,
nici furtunilor,
nici fulgerelor;
că nu-i vremea pomenirilor.

singurătatea omului
e darul zeilor,
lepădați.