dacă stau așa, privind pierdut,
cu aspect de lămâi, d’ăla de giveci,
ca să par cu intelecul în formă
și dacă mă și gândesc,
îmi rezultă că între relativ și absolut
nu-i decât absolutul neînțelegerii
și relativul priceperilor;
ăștia care au tot zis,
dar nu ne-au dat și coordonatele
să putem găsi locul ăla
din care am pus în cârcă regretele,
au vrut să fie și ei brutari de-o săptămână
- da’ fără să știe cum dospește aluatul.
și-au pus pe masă felii din universuri paralele apoi,
între ele, în loc de miez, un timp relativ.
la ei, săptămâna a început cu ultima zi,
cică să o luăm înapoi.
de acolo a plecat toată neînțelegerea
- drumul înapoi nu se face pe jos,
cu harta în mâini.
drumul înapoi este locul în care te afli,
gândind la ce a fost, privind înainte.
că d’aia e timpul relativ, că-i al tău
să faci ce vrei cu el,
în fiecare clipă.
și d’aia universurile-s paralele,
că poți să mergi pe stradă
și să vezi liliacul înflorit,
sau nu.