atât de aproape prima iubire,
la un pas de neființa ce-a fost.
închizi ochii și poți despărți lumea
în miliarde de galaxii
și luminii să-i mângâi mersul de melc,
tu poți.
cumplit e să știi cât de departe
ești pe drum,
tu vrei, dar să te întorci n-ai cum.
dacă ai putea să mângâi pruncul etern,
să-i prinzi începutul în leagăn
și-n vis călăuză să-i fii,
te-ai despărți și de tine
și de ultima-ți dorință,
nemurirea ai lăsa-o să curgă
pe calea laptelui,
la sânul primelor mame
ce-au adormit în tăcerea ascunsă a facerilor,
din lut,
din praf de stele,
din timpul ce-a dospit în ele.