- auzi, ăla tușește ca un câine.
iritată de prezența copilului care tușea încontinuu, femeia își spunea off-ul, amăgindu-se că va scăpa, drumului său, călăuza cuiva. cuiva care, într-un fel uman, ar putea trăi compasiunea, ar putea lua în brațe un copil și l-ar îngriji. viața ei s-a petrecut într-un șir de întâmplări, fără vreun plan, instinctiv.
a devenit femeie din curiozitate, apoi din poftă, mimând. nu a ales să facă copii. pentru ea a ales natura. pulsul i-a cerut asta, iar ea s-a supus ca într-o hipnoză. a fost și mamă. a fost. dar a ars repede. în cenușă s-a transformat, fără vreo intensitate anume, fără vreo trăire, fără iubire, alin sau mângâiere. până când, în ea, toate acele sentimente, s-au stins. a devenit femeia- pasăre ce-și lasă puii în urmă.

au și oamenii, ca celelalte specii, femele. dau naștere puilor, își îngrijesc puii și îi apără cu pretul vieții. până când celelalte instincte le vor domina, lăsând uitării instinctele materne.
în jocul destinelor orice om poate fi femelă, dar nu orice om poate fi mamă.
mama este singura ființă om-pasăre care spune copiilor: zboară, copile, zboară! dar îi ține la pieptul său, cât de mult poate, chiar dacă au aripi.

dacă pe cale, te urmează două umbre, să știi, una este este iubirea mamei.