de pe partea mea de mal,
apusul soarelui îl văd cum se ascunde
sub poalele lacului.
are el o pudoare proprie
care i se vede în roșul din obraji,
d'aia închide ochii și cade-n visare.
eu, cu chef de joacă,
îi scutur cârlionții,
răscolind oglinda apei și-apoi,
dornic să țin în brațe miezul cald al astrului adormit,
îl caut,
după el mă scufund
dar, uite că nu-i.
deasupra, baticul nopții răsare-a mister,
cu joc de stele dezbrăcate,
gata și ele de scăldătoare;
altfel, n-aș ști să explic de ce,
pe tot lacul,
s-au prins în joc,
în chip de nuferi argintii.

deodată, peste ape se-așterne praf de cleștar când,
peste umărul muntelui tăcut,
în văl de platină,
regina nopții coboară agale și
tălpile-și alintă peste fruntea pădurii apoi,
stăpână a toate ce sunt,
leagă apele de cer
și de pământ.