ceru-i prea sus
mă scuzam elegant când ratam câte-o stea
și-mi biciuiam continuu eul invadat de onestitate
de ce să asamblez totu-ntr-o iubire?
cine eşti tu?
l’une de douze preuves de l’inexistence de Dieu
îmi spuneai zâmbind
printre falocrați şi vaginocrate
aveai aromă de anarhie și îmi strigai oldmarxist
proprietatea e un furt!
știam că nu suporți codul de bare
și mâinile îmi intrau în remisie
cam ăsta-i adevărul care precede orice poveste
despre cum poți păstra lanțurile