Ce mă vindecă e numai durerea
fie că avem sau nu...inima bolnavă
trăiesc poezia celor două realități
două acorduri impletite-ntr-o țesătură
ce acoperă soarele negru...plin de înțeles
așa sfârșim, condamnați la o armonie rotundă,
Numai poetul vorbește cu toate cuvintele-odată
și dacă are pe buze pelin
numai inima, cu durerea ei consecventă
printre multe, alte-ntâmplări
mai mișcă lumea...
poate de aceea mi-s valvele deschise și pline
și scriu atât de puțin...
Nu știu ce s-a-ntâmplat cu inima mea...