cresc lampioane în noi,
dar n-au zbor de la atâta alb peste noapte

doar o entitate presupusă,
legată prin tunelul dintre spații,
presupuse și ele,
ne mai vede ca fiind constelația pe care
unii n-au numit-o,
alții n-au aflat-o

crâmpeie din ce a fost purtăm și,
la adăpostul acestei margini,
mai regăsim firele care nu s-au destrămat
și albumele neputrezite

vom păși fără teamă,
dar simțim cum ne este tăiat întregul,
strecurat,
ales,
din cenușa care a rămas mărturie

am ars în noi și-am luminat
și ne-am izbit de ziduri întunecate,
dar am purtat lumânarea și jalea,
doina și jocul,
piatra și râul

am fost și încruntați însă am păstrat,
în buzunarul de la piept,
zâmbetul
- această profundă și delicată îmbrățișare