calea condamnatului către lumea tăcerilor
în mijlocul mulțimii gălăgioase, știrbă și nemâncată,
ce-aruncă mâncarea soioasă pe eșafod
acolo unde foamea de moarte
este mai puternică decât o inaniție incipientă

jocul unei pisici
pe covor îți alunecă goliciunea
atunci când cobori din pat înfășurată în șalul de mătase
lăsând loc imaginației să dospească în spuza dorințelor,
iar eu zâmbesc
observând cum tremură o rază lipită de pulpa ta

drumul labirintului
s-a rătăcit călătorul care o poartă
ca pe un tovarăș ascultător și tăcut
de la care învață cum să se târâie

nodul
așteaptă dezlegarea corabiei de mal,
dornică să vadă în jurul ei doar mângâierea dintre cer și ape,
orizont albastru, curat,
sătulă să privească la pământul care
a rămas cu dinții de piatră înțepeniți printre nori

ruptă-i
lumea despărțită în două, trei,
ori mai multe bucăți
din care se deșiră sinele