pe unde umblam
până când timpul devenea un punct
lăsam felii din trupurile noastre contaminate
momeală pentru îndrăgostiți
să le furam dorințele
de fapt știam că erau provizii
pentru atunci când vom deveni imuni
și vom putea respira unul fără celălalt

mie îmi plăceau simfoniile
mai mult pentru că mi te închipuiam cum ții între coapse violoncelul
în care mă transformam când închideai ochii
să-i simți vibrațiile
tu preferai vinilul din care se spiralau acorduri de jazz
muzica asta rămâne în cameră
așa cum rămâne aroma fumului de țigară
îmi spuneai

noi nu aveam povestea noastră
pentru că nu acceptam începutul acela cu
a fost odată
așa că am decis să avem doar un jurnal
dimineața
găseam cuvintele îmbrățișate
șoptindu-și la ureche
despre cât dor au simțit în al nopții somn

tu ce-ai făcut cât timp eu am dormit?
am dormit, îmi răspundeai
cu cine?
cu tine, prostuțule!
așa începea o filă din jurnalul nostru

...

și-ar mai fi fost

dacă nu am fi deschis ferestrele
nu s-ar fi risipit aerul
și nici n-am fi auzit muzica clopotelor
de atunci cuvintele au fost tot mai puține până când
am scris pe o filă de jurnal doar atât
a fost odată