îți pui hainele de sus să mergi la cimitir
în ele a încolțit mirosul de rășină
din bradul care încă mai respiră în dulap
atât de rar le-ai purtat
îmbrăcat în ele pari mai pregătit să rabzi
întâlnirea mută
atunci când știi
că oricât ți-ai propune să nu vorbești în gând
tot ai să o faci

te apropii de răscruce și
de fiecare dată
ai mai multe de spus
și mai multe lumânări pe care le ții în mână

în tăcere
vorba este neînțeleasă
fără pecetea luminii pâlpâite

numai să nu crească buruieni peste urma pașilor
că-i tot mai șters drumul spre morminte
mulți salcâmi au fost tăiați de prin locurile acelea
și nu mai ai repere
ca pe vremuri
era nucul acela bătrân
dar s-a trântit la pământ într-o noapte furtunoasă și-apoi
dacă n-ar fi măgura aia s-ar vedea turla

uneori stai să asculți dincotro se aude clopotul mic
care scârțâie legănat de vânt dar
cel mai repede scapi de rătăcire dacă moare vreunul
atunci e ușor să găsești calea
bate clopotul mare