vino să vezi
sub apa tulbure-i pământul care
se sufocă tot ceea ce nu are lumină
între răsărit și apus încerci să ștergi norii
cu un petec de voință nu poți nici să rănești nici
să vindeci înseamnă să nu cauți prin măruntaie
să nu răscolești miezul să ai grijă să nu îl
spargi gheața care și-a încleștat dinții adânc în tine
să poți respira lași timp limpezirii să fie și simți
o nouă bătaie de inimă și speranța
încolțește și gândul curat între izvoare să curgă
peste mocirlă apele șiroaie nisipul să spele
setea să o potolească celui însetat