desigur, pragul din ușa ta ești tu,
iar tu ești casa lăsată în paragină
în jurul căreia au înțelenit închipuiri
despre cum ar fi fost să fie.
poate, dacă nu veneau ploile,
ar fi fost lucrul mai bine făcut
și ar fi fost locuită.
așa, au venit, au privit, au plecat.
și știi cum este,
o casă nelocuită se dărăpănează.
și alea părăsite la fel.
și mulți cred că ușa trebuie deschisă,
din când în când,
ca să intre aer.
fără aer zidurile devin sfărâmicioase
și mucegaiul e tot mai puternic.
ăsta este motivul pentru care o ușă
are nevoie de un prag solid,
să-i fie sprijin.

desigur, pragul din ușa ta ești tu.
apăsat de un gol, pe care nu-l umple nimic,
asculți gândurile nespuse ale pământului:
- tu poți, tu poți!
un îndemn care te ajută să suporți talpa celui care te calcă.
fiindcă, nu oricine intră într-o casă trece pragul!
și pentru că, fără tine, n-ar fi nici ușa,
iar o casă fără ușă
nu-i altceva decât o piatră în devenire
sub care va zace un mormânt neștiut.

desigur, ușa ta e deschisă!
trebuie doar să treci pragul...