Cănd am privit în ale tale ferestre către suflet,
Simțit-am că speranța spre dragoste n-apuse;
Două smaralde umezi cătau lumină-n cuget,
Strivindu-mi colivia ce atâția ani ma strânse.

Cu versuri dulci, profunde, din moarte m-ai furat,
Tu! Hoț de inimi mute ce crezi în nemurire,
Cu ochi curioși și limpezi, cu sufletul curat;
În ale tale brațe căzut-am plângând de fericire.

Pe banca aceea veche dorit-am sărutare,
Iar tu, citindu-mi gândul, zămbind mi-ai dăruit;
Căzut-am atunci pradă visării către soare,
Cu ochi pierduți în tine spre stele am privit.

Mă-mbată acum gândul că vei trăi în mine,
Mă vei feri de valul trecutului de ieri,
Ne vom hrăni cu zile și nopți de fericire
Și vom pleca din moarte spre nesfârșite zări.

Vom umple tot pământul cu pașii noștri repezi,
Prin lanuri de zăpadă vom alerga-mpreună,
Cu roua dimineții ne vom spăla obrajii,
Sub pătura de stele vom căuta căldură.