Nu credeam ca a fi printre straini poate sa insemne a nu mai fi tu insuti intr-o asemenea masura.Sunt eu de vina pt ca nu-mi simt radacinile aici si deci cresc stramb si fara vlaga sufleteasca?O viata banala si oarecare e viata mea aici, o viata grea si mai mereu chinuita era acolo, acasa, dar cat de plina de culoare si de farmec chiar daca uneori un farmec dureros!Aici, si poeziile sunt mute, si pianul suna in gol, cuvintele nu-si mai gasesc usor drumul pt ca nu mai au ce exprima.Oare de ce toate astea? Oare asa sunt toti oamenii care pleaca in strainatate sau sunt eu asa de nu imi gasesc nici un rost aici? O sa mai fiu vreodata cea dinaninte? Sau m-am schimbat iremediabil in sensul vietii "bune" din Occident, unde poeziile vorbesc cu o voce din ce in ce mai slaba , si unde pianele sunt din ce in ce mai parasite ?
Are omul vreun rost daca nu e pe pamantul tarii lui? Poate ca da, spuneti-mi ca da, si spuneti-mi CUM!