Emil Cioran în „Eseuri“: „Exasperați de harababura conceptelor, sfârșim prin a ne da seama că viața noastră se agită veșnic în elementele cu care presocraticii alcătuiau lumea, că pământul, apa, focul și aerul ne condiționează, că această fizică rudimentară dezvăluie cadrul încercărilor noastre și principiul pătimirilor noastre“. Această viziune se concentrează frust în sintagma „complexul lui Anteu“, Cioran intuind perfect inexorabilitatea întoarcerii veșnice la mama Natură și fixația materialistă că ideile, conceptele sunt copii de pe ontic.
În „Pe culmile disperării“, Cioran spune: „A vedea cum se întinde moartea peste această lume, cum distruge un arbore și cum se insinuează un vis, cum ofilește o floare sau o civilizație, cum roade din individ și din cultură, ca un suflu imanent și distrugător, este a fi dincolo de posibilitatea lacrimilor și a regretelor, dincolo de orice categorii sau forme“. No comment!