Un apus de soare,
Un cântec de păsărele,
De ce Întotdeauna le admir eu oare
Și nu pot trăi făra ele?
De ce un dulce cântec
D-un tânar copilaș
Un fior îmi dă în pântec?
Oh!micuț îngeraș...
De ce în lumea asta
Caut numai frumosul?
Și-n același timp neâncetat
Un băiat ,bătu-l-ar soarta
Îmi arată realitatea,
Realitatea?...poate...
Dup-o zi și o noapte,
O noapte și o zi
Până la infinit.
Și dintr-o dată totul
Îmi pare-ntunecat
Parcă a venit potopul
Și m-a înconjurat
Și totu-i negru și urât,
Câmpiile sunt gri,
Păsările opresc lor cânt
Și încetul cu încetul
Parcă intru în pământ...
Și lupt ,ma zbat fără-ncetare
Dar aeru-mi lipsește
Și rămân fără glas.
Aceeași întrebare
O data și-nc-o dată
În gând îmi reapare:
"Continui sau o las baltă?
Această lume merită trăita?
De ce atâta suferință?
Merit eu această soartă
...așa cumplită?"
Și dintr-o dată optimismu-mi reapare,
Se interpune ca o forță
Și am o singură dorință
"Luptă!Fugi!Înaintează
Îngerii te au în pază
Și chiar dacă lumea asta-i rea
Nu toți sunt asemenea"
Și sperând mereu așa
Totu-n roz îmi apărea
Poate-i doar un voal pe față
Dar îmi dă curaj în viață.