Merg într-o ceață nevăzută de ceilalți.
S-au scurs în capul meu oval președinți, foi volante,
economie de piață, coji, vecini, confesiuni,
lipsa locurilor de parcare și eternele manele, manele, manele…

M-am scuturat ca un câine și cădeau
Din părul meu muzee, parcuri, lăzi de gunoi.
Eram din nou cea de ieri și aveam puritatea
Unui animal căruia nu-i ieșiseră nici ochii.

Mai aștept… poate mai cresc - să pot deveni și eu
Președinta, vecina sau lada de gunoi din capul altuia.
Ce? De ce nu? Nu pot avea și eu idealul meu într-o
Lume a utopiilor?

"Nu renunțați la utopii", zbiară perfecționiștii
"Vindeți copiii și păstrați-vă visele, ăstea-s importante,
fără ele nu mai existăm, nu mai avem, nu mai trăim!"