Am pornit in martea cautare,si obosit de atata umblet fara rost, ti-am cerut gazduire la castelul tau.
Am ratacit indelung cautand cu frenezie usa.
Cu genunchii zdrobiti de pietrele desertului,si palmele inrosite de sangele disperarii,mi-am dat seama intr-un tarziu ca incaperea ta nu avea nici macar ziduri.Cine esti tu de m-ai subjugat?
-cu ce drept mi-ai rapit si ultima picatura de insingurare? ti-am strigat .
Si in loc de raspuns s-a auzit doar adierea vantului.
M-ai pus sa ratacesc in imensul tau fara a-mi lasa posibilitatea sa privesc pt ultima oara soarele.
Si asfixiat de atata aer,te-am implorat cu lacrimi in ochi!
-Lasa-ma sa te vad.
-Lasa-mi sansa de a o venera pe cea care mi-a frant zborul spre nicaieri!
Iar tu.....te-ai aratat atat de vie incat am fost orbit de frumusetea ta.
Doream sa te ating,sa te ucid cu privirea,sa te transform intr-un lichid vital,de care sa depipnd tot restul vietii mele.
Dar cand sa te sarut... sutpoare,erai doar o holograma,o proiectioe vie a unuio vis prea dur.