“ - Heia, heia, hei Garibaaaaldi !
- Bine-ai revenit poeziiiie !”

Mă privești din prag și surâzi
dar nu mă mai amăgesc de mult:
știu prea bine ce se întâmplă
când îmi deschizi ușa
și rămâi peste noapte.

Apari mereu pe nepusă masă
cu un șirag de cuvinte la gât,
mărgele ce dor
-sau poate de dor-
fierbinți,
de fiecare dată.
Mă privești compătimitor
cum zac cu toate rănile deschise către cer
și plângi ușor, ușor sărat
tulburându-mi alcalinitatea
construită cu atâta migală
la clipitul genelor.

Am trăit să simt cum
toate picăturile de sânge
au ajuns să se urască
încât să vrea să călătorească
pentru un timp nedefinit
de mine,
departe,
de tot.
Și când mă gândesc
cu câtă seninătate povesteam tuturor
din colțul meu de masă
cum dansează focul
pe marmura rece a timpului...

Eheeeei, dimineața mea!
În ce adâncă înnoptare
am intrat, așa,
braț la braț cu visele mele.

“Biiiine-ai revenit poezie !”

19 februarie 2006. Duminică.