- Știi povestea ceaiului?
- Spune-mi-o...
- Cică în estul îndepărtat, dar nu în Þara Soarelui Răsare, un împărat se plimba cu o ceașcă în mână. Ei bine, îi erau dragi arbuștii, grădina cu flori, copacii… Și cum mergea el prin coama de iarbă
- …ți-am spus că Mihnea are un cățel cu coamă verde? Îl perie întruna… Hai zi-mi mai departe…
- o frunză s-a desprins și a căzut exact în cană!



- Ochii mei nu sunt albaștri. Am un frate și două surori, fiecare cu alți ochi (la propriu). Fratele meu îi are albaștri, sora mea cea mare - verzi, sora cea mică – negri, iar ai mei sunt căprui. Pitica mea de 6 ani are o frumusețe de ochi verzi.

Ochi-Șateni se simți descumpănită în fața acestor mărturisiri. Se obișnuise să alerge pe asfalt fără să mai privească oamenii în ochi.

Bulbii aceia, patru la număr, crescuseră în ghiveciul extrem de mic. Peste două zile s-au uscat.
- Cred că am uitat să le pun apă.



O căutam pe Amelie Nothomb, să-mi vorbească. Nu mai știam cine sunt, mi-era o foame de tot. Am intrat în ceainărie cu uimire și cutremur.

Metafizica tuburilor începe cu răsuflarea ta.