această grădină spectrală
amurgul căzând violent pe frunzele moarte
și tu plimbându-te pe aleile odinioară călcate
de șarpele cu ochi verzi, amăgitori

nu mai pot să-ți prind degetele firave
nu mai pot să-ți ascult glasul strigând
departe, aud cântecul ploii spălând seara
cenușie ca ochiul singurătății

sângele șarpelui prelingându-se pe alee
palide mâini alungând disperarea
peste orașul adormit flutură o umbră neagră
voci îngânate mă cheamă spre pomii bătrâni

în lumina rece a stelelor
doar chipul tău
lună asfințind între arborii palizi