cum ți se pare de la mansardă
prin norul de fluturi cât îngerii
prin norul de îngeri
orașul mort?
luna abia își scutură putregaiul
peste capetele noastre
o adiere de vânt mă leagă la ochi
cu părul tău
dacă am coborî să traversăm
orașul mort
am descoperi în sfârșit
pelicula unui film turnat în noroi
însă memoria mea ar putea să ne vadă
ar spune iată în mișcare
tabloul lui Bonnard „Femeie cu câine”
dacă totuși se dezgheață dacă totuși
se va descoperi pelicula
unui film turnat în noroi?
doctore, nu e adevărat!
chiar crezi că aș putea să visez
în somnul altuia?
închipuiește-ți că s-ar trezi
în timp ce visez –
cum ar trebui să dispar?
doctore, glumești –
nu mă pricep nu am visat niciodată
în somnul alteia
altfel o văd? în ochii mei nu timpul
ci resturile cântecului s-au depus
privirea mea
e vântul care-mprăștie cenușa cântecului
peste orașul mort
altfel te văd? sub pleoapele mele
nicio alta din lume nu a dormit mai frumos
adu-ți aminte că sunt muritor
cu o floare în gură te rog