presimțirea unei dimineți
tăcerea sfărâmată de strigăt
drumul
întrebându-te mereu unde duce
oboseala și praful
puțina bucurie
devenită prea multă
copacul
sub care-ți tragi sufletul
un umăr pe care să plângi
șoldurile încă frumoase
tălpile atotștiutoare
uitarea
și noaptea
care poate începe oricând