același tablou
cade prost noaptea își roade genunchii de pietre
cum sânge n-are varsă de sub rotulă spoială plumburie
pământul se scuză ia taxiul și pleacă la revizia tehnică
un tei spânzurat de corniza cerului cască ochii cu limba vânătă
și vântul are tupeu trece grăbit aproape mă trântește el scuze n-are
sunt în aer cu miasmă
ca un strigoi fără costum de ocazie

...
banca asta din cenușă e numai bună să-mi rezem gândurile
nu regret nimic din ce am făcut destul regret tot ce nu am fost în stare să duc la capăt
scuzele sunt precum amantele. un refugiu scurt poate plăcut al conștiinței
minciuna este ca o femeie machiată strident. un adevăr mascat
nu cearta este momentul neplăcut al conversației, ci tăcerea
nu de singurătate mă tem, ci de întâlnirea cu sinele
ca și apa nu am gust doar căldură sau răceală
capăt conturul vasului unde îmi scurg viața

nu te iubesc
iubesc ceea ce am devenit prin tine