Merg prin aer
mă propulsează plânsul
doar bucuria e cădere și decădere
o frunză-bărbat
mi se lipește de ureche
și-mi șoptește aventura ei
cu o frunză-femeie din copacul vecin
care a fost dezvirginată de lumină
mai departe mă întâlnesc cu o pasăre
iritată îmi spune că profanez zborul
și mă întreabă unde îmi sunt aripile
îi răspund că aripile mele
au crescut în interior
sunt un fugar din cochilia lumii
las vântul să aerisească
camerele îmbâcsite ale sinelui
o cârtiță îmi este ghid
prin subteranele neputinței
caut femeile care m-au iubit
și le găsesc înecate în sânge
digerate în stomac
sau spânzurate de copacul lăuntric.