Sunt clipe când simți că viața s-a oprit. De fapt, când ai vrea ca viața să se oprească... Dar viața merge mai departe, nepăsătoare la amărăciunile și bucuriile oamenilor; și nimeni nu-i destul de important să-i schimbe cursul. Mi-aș dori... Nu. Voi face tot ce-mi stă-n putere să-mi îndrept greșelile, să-mi slăbesc partea întunecată și să mă-ntăresc în bine și-n speranță. Cine știe? Poate voi căpăta și eu credința ce-mi lipsește, să-mi fac reazăm în clipe de cumpănă...

Aștept... Nu. Caut să mă desprind de răul din mine, să-mi curăț sufletul printr-o dragoste simplă. Voi reuși? Contează mai puțin... Uneori intenția e mai importantă decât rezultatul. Vom vedea...

Exist într-o singură lume: o lume de vise și speranțe. Eu, cel adevărat, sunt ireal și imaterial; am fost la un pas să fiu și intangibil... Dar nu! e mai bine așa! E mai bine să simți, chiar dacă doare, decât să fi un mort viu, o umbră deșartă ce te-nșeală, în primul rând, pe tine însuți. Voi să fiu! Și sunt. Voi să simt! Și simt. Voi să iubesc! Și... iubesc.

Destul! Lacrimile vor spăla totul...