E tot ce se vede: un pahar plin cu apă pus pe o umbrelă...
"Ce ziceți de ideea mea?"(Magritte)

Ca într-un joc de șah în parcare, m-ai lăsat să mut singură piesa cea mai importantă,
gândul. Nu era loc, totul devenise strâmt și labirintic. Am luat-o la întâmplare. Am nimerit plaja. La ora aceea de anotimp era pustiu,...doar un zmeu înălțat din ape...

Marea își pusese la adăpost valurile, la mal, nisipul era uscat, doar scoicile străluceau
ca un ultim strigăt înainte de gândul pescărușului...

M-am întors simțindu-ți depărtarea,...veneai parcă victorios de la un război nepurtat.
Trofeu? Poetul, frunză adiată de pelin...

Ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat, ai călcat spulberat pe floarea ce ți-o desenasem pe nisip, la intrarea pe plajă,...să te primească...

În ziua aceea țesută din clipe scurte, de frică, am scăpat din mână nașterea Domnului(S), ce mi-l puseseși în palma stângă ca într-un leagăn...

Poetul era curios și irascibil. La masă, ne-a oferit o cheie..."Nu este ceea ce crezi!", ai spus.

O rodie, o umbrelă și o pereche de mânuși trecuseră pe la tine, au stat puțin, și au schimbat jocul,...și gândul, au făcut o curbă și-au dat de Poet, care ne făcea cu ochiul...