Ieri nu credeam că poimaine se va sfarși totul.
Ieri chiar nu credeam că la bordul meu va intra apă. . . .
macar de ar fi fost curată. . . .
dar e tulbure,e mult prea tulbure.
Este peste puterea mea de întelegere. . . .
cum frate să te săruti sau să strangi în brate pe cineva să îl ai iar dupa unul să devină alb și celalalt negru . . . .
Atunci nu mai exista sărut?nu mai există îmbrațisare?nu exista iubirea?
Atunci de fapt existenta noastră către ce se îndreaptă?către un fals adevar sau. . . . către un univers fără substantă?
Chiar stau și mă întreb. . . . cred că de fapt sunt niste întrebari retorice pentru că DOAMNE de ce?de ce,de ce toată lumea trebuie să trăiască după acelasi tipar?
Chiar trebuie Doamne să trăim limitati ca niște cai cu căpăstru?Chiar trebuie să facem toti același lucru ca japonezii într-o uzină?
Unde este Doamne,libertatea pe care mi-ai promis-o?uite-mă cum mă scufund,uite-mă cum mă scufund, uite-mă cum cad la al șoselei capăt.Uite-mă Doamne cum ma uit la Tine. . . .uite-mă.