Nu-mi spune mie de iubiri adevărate,
Și nu-mi spune de fapte necurate,
Nu mă obosi cu discuții îndelungate
Și nu mă prostii cu minciuni stricate!

Nu încerca să ascunzi un sentiment
Nu mai abera căci nu te aude nimeni,
Nu mai tot ofta căci numănui nu-i pasă
Nu mai lăcrima, așteptând încă o șansă.

Nu te mai îneca în ură
A venit timpul să ieși în lumină;
Realizează că au trecut ani
De când în ignoranță stai.

Nu înerca să mă faci să cred
Că printre morminte și morți tu trăiești,
Pe când printre noi vii vrei să te strecori,
Să prinzi viață, tu fantomă ascunsă-n nori.

Nu te mai linguși pe lângă persoane străine,
Nu încerca să fii prietenă cu oricine;
Prietenia noastră e din compasiune,
Dacă așa se poate spune...

Nu îmi plânge pe umăr de iubirile tale moarte,
Mi-e silă de tine căci ți-am citit gândurile azinoapte,
Știu și versurile pe care tu plângeai,
Fiecare dorință, fiecare gând după care tânjeai.

Fiecare atingere, fiecare sărut,
Din care ai fi vrut tu să muști,
Și nu îmi spune tu mie că iubești,
Când dragostea ta e obsesia, după care tânjești!