copilul cu piele de broască tace. își îndeasă pe urechi pălăria. ascunde kogeacul. pleacă.
ziua e verde ca pielea lui dar nu îl primește. umblă încet pe lângă ziduri. se strecoară.
mai întunecat decât umbra. mai tăcut decât liniștea. mai înțelept decât vorba înțeleaptă.
nimeni nu îi strânge mâna. și nimeni nu i-ar fura bomboanele. dar previne.
căci singurul lucru pe care nu l-ar putea căptuși este foamea.
o foame de roșu mai ales. când ziua e roșie aleargă pe străzi fără grijă.
căci nimeni nu-l vede. acesta e singurul lucru pe care nu e nevoie să-l căptușească.
orbirea selectivă a oamenilor. singura binecuvântare.

copilul cu piele de broască s-a născut într-un beci. și nu a crescut niciodată mare.
se vântură de colo colo din verde în roșu din teamă în euforie.
nu vrea să intre în nicio cameră. preferă să-mi bată inima.

____
Copyright Adela Setti