"Oare când o să fiu om mare?"...mă gâdilă vântul prăpăstios și obositor și toate vremile apuse mi se împreuna ca mâinile rugându-se. Nimic nu mai e pulbere fermecată cu puteri de zbor și toate aripile ce m-ar fi putut ridica mă pierd acum amuțite și neputincioase. Calc, dar parcă pașii mei sunt ai unui copil în prima zi de gradiniță când se prinde cu mânuțele de gâtul mamei...
Nu vreau cana cu lapte în dimineața asta, cafeaua e sărata și eu nu-mi amintesc să fi fost la o beție aseară...toți vor ceva de la mine...chiar și eu vreau ceva de la mine...tocmai când am început telepatic să știu ce gândesc animalele...pisica vărgată ce și-a găsit culcuș lânga scara blocului vrea cana mea cu lapte...
Eu vreau să găsesc un scrânciob legat de dudul de la țară și gradina cu trandafiri a bunicilor...atunci eram albastră, eram înalta, desculță...mâncam brânză cu roșii nespălate și cântam alergând pe câmpuri "melc, melc codobelc" cu oile la păscut...vacanțele de vară cu felinare de dovleac si cele de iarnă cu miros de gutui...
Poate mă regăsesc copil în portița cu visele neșterse din colțișorul amintirilor sau al viselor din vata de zahăr...