Pe-al cerului albastru infinit
Împletită cu lumina preamărită
Luceafăr blând a răsărit
Si-izgonește înc-o zi însorită.

Curg ploi de aer și de stea
Pe-un univers pierdut în nepăsare
Și-acolo, undeva stă ea
Gândindu-se la depărtare...

Privește amețind cu duioșie
Un prim cristal dintr-un amurg de amintiri
Și crede iar în tot ce vrea să fie
Cu ochii-i triști, cu lacrimi în priviri..

Încă un dor cuprinde marea,
Ce-ndrăgostită de seninul cer
Duce departe așteptarea
Învăluind-o pașnic în mister.

Dar o mireasm-a cerului văratic
Înmoaie simțiri de copilă
Și a rămas un biet suflet lunatic,
Trăind tot mai mult dup-o idila...

Și steaua ei privește vise
Ce mor ca inimi în deșert
Albastrul duhurilor închise
Mă face tot mai mult să nu te iert.

O, stea fără-ncetare
Cu doru-mi învelit în bolți albastre,
Trăiește-acest moment cu nepăsare
Și pleacă dintre ele, dintre astre