Era acolo...se izbea de pereti, ca o pasare isterizata de perspectiva lipsei de albastru...Era acolo si evident, isi uitase drumul catre imparatia tainica unde dispar senzatiile traite cu pretul fiecarei clipe. Il simteam nauc,confuz cu el insusi, atent insa la cele mai marunte gesturi ale mele. Ori de cate ori intorceam capul era acolo, cand imi miscam degetele se agata de ele, imaterial, nefiresc de dulce...o dulceata otravita, care imi tulbura cu vascozitatea ei fiecare rasuflare.

Si mainile lui incercau instinctiv sa-l alunge; atunci cand isi aprindeau nervoase o tigara, de pilda, sau cand incercau sa-si reaminteasca curcubeul alb al atingerilor...Atunci, intre noi, parfumul a fost singura certitudine. Am plecat dar el a ramas, ca ecoul unui ras batjocoritor, sa faca mai departe plecaciuni slugarnice zidurilor care ne vazusera fericiti si care acum ne intampinau la fel ne nepasatoare si albe...Si abia dupa ce zgomotul familiar al strazii m-a inconjurat, ca o apa murdara dar calduta, am simtit ca nu fusese nici o clipa singur: impreuna cu parfumul captiv dansasera, goale, cuvintele ce nu mai puteau fi rostite...streap-tease grotesc, intr-o lume in care unu plus unu refuza sa mai faca doi....